∆∆ 5 minute de jurnal ∆∆

24.02.2021
06:30

M-am trezit cu o durere de cap, după o noapte în care am avut un coșmar și am dormit mai puțin. Mi-am făcut jumate din rutina de dimineață și, pentru că resimțeam oboseala cum îmi bubuie în partea din spate a capului, mi-am făcut un ceai.

07:25

Coborând, mi se învârteau în minte tot felul de planuri despre cum sa îmi împart timpul. Nu știu cum, s-a învârtit pe acolo un gând care parca nu făcea parte din acel pattern care se tot repeta de câteva zile: ‘Ce frumos ai auzit păsările cântând azi!’

Atunci, gândindu-mă că oricum s-ar putea ca altfel nici să nu mai am timp să îl beau, mi-am luat ceaiul, așa în pijamale cum eram, și am ieșit pe terasă, să ascult păsările. Erau mai multe și parcă continuau o poveste pe care mi-o ziceau vara când eram mică. Parca erau aceleași păsări ca atunci când eram la bunici, când dormeam cât aveam nevoie și mă lăsam trezită de Soare și de păsări, în camera bunicii mele turcuaz. Aceleași păsări m-au urmat până aici, parcă într-o lume în care nu au ce căuta, parcă din loialitate, sau poate că nu au terminat ce aveau de-mi spus, sau parcă s-au angajat să îmi poarte de grijă toată viața. Muzica lor, armonia m-a transpus acum vreo 10 ani și parcă tot păsările m-au încurajat să fur niste energie de pe vremea aia, să fur niste bună dispoziție și niste bucurie. Nu știu cum, dar mi s-a umplut paharul unde era doar oboseala, acum cu energie de dă peste el. Și alte gânduri despre copaci, despre Creator, despre ce credeam și ce cred acum, despre pământ mi s-au perindat prin cap, alte amintiri a unui copac înalt și galben mi-au înflorit printre gânduri. Dar am terminat și ceaiul și m-am gândit că oricum am stat prea mult, parcă am stat o veșnicie, parcă au trecut 10 ani pe lângă mine și 10 ani înapoi.

Mă uit la ceas – 07:31;