…am înghețat de cald…

7b6dbdc5f3f63b3e140dc1c41fa4ffcf.jpg

iarna îngroapă străzile, dar eu tot hoinăresc prin oraș, prin parcul acela. mă așez pe o bancă, lângă un bătrânel care pare cald la suflet.

mă întreb ce slujbă a avut când era tânăr sau dacă are nepoți sau dacă măcar s-a căsătorit vreodată…. dar n-am timp să îmi termin de pus întrebările că mă și întrerupe:

„- drăguțule, ce mai faci, ce cauți pe aici, acum?”

mi-am dat seama că m-a cam încurcat întrebarea asta, doar nu era să îi spun că o căutam pe ea, că speram să vină în parcul în care ne-am întâlnit prima dată. am răspuns simplu:

„- iarna este anotimpul meu preferat, îngheață totul în jur. totul este ascuns și perfect.”

„- noi am înghețat de cald…” îmi spune moșul.

„- de cald?! nu înțeleg la ce vă referiți.”

„- am înghețat de cald, adică după atâta bine de care avem parte, am ajuns să ne gândim doar cum să facem rost de mai mult.”

eu nu zic nimic.

„- ne-am blocat în lașitate, nu mai spunem ce gândim, pentru că ni s-a părut mai comod să nu spunem nimic.” 

acum mă uit mai atent lângă cine stau, un om a cărui riduri spun ceva. facem contact vizual. se uită fix la mine, dar îndurerat. ochii i se umezesc și câteva lacrimi îi alunecă din suflet. mă gândesc la mine, disperat să o văd, am venit până aici. dar nu pentru ea, ci pentru mine, ca eu să mă simt bine, împlinit că ea se gândește la mine. bătrânelul are dreptate, fac totul pentru mine. încerc să spun ceva, dar fiindcă mi-a luat prea mult să mă gândesc la toate astea, continuă el:

”- ne-am blocat în a fi comozi, avem pretenția ca ceilalți să facă eforturi până la ocean și înapoi, dar noi nici măcar nu trecem strada să le-o spunem. ne-am blocat în a nu face nimic, când aproape totul depinde de noi. durerea nu mai contează, e incomodă.  înghețăm când vine vorba să facem ceva pentru ceilalți.

dacă acum ne este călduț și bine, ce mai contează?”

el nu mai lăcrimează, pentru că acum e rândul meu.

………………………………….am înghețat de cald………………………………….

 

 

 

sursă foto: pinterest – https://ro.pinterest.com/pin/192036371596569957/?nic=1

Reclame

Autor:

Well, I'm a bookworm that loves (beside books) photography , time and people. I love writing different. I love being different. I love being myself. If i would choose a job for my whole life , it would be travelling.

Un gând despre „…am înghețat de cald…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s